Nicușor Constantinescu, acuzat de plăți ilegale către asociații, fundații și cluburi sportive

Nicușor Constantinescu, acuzat de plăți ilegale către asociații, fundații și cluburi sportive
Publicat: 19/02/2015, 20:45

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, Nicușor Constantinescu este acuzat de săvârșirea infracțiunilor concurente de abuz în serviciu – trei infracțiuni, din care două în formă continuată, constituire a unui grup infracțional organizat, coruperea alegătorilor – două infracțiuni, conflict de interese – zece infracțiuni, din care cinci în formă continuată, și tentativă la abuz în serviciu, în formă continuată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În ordonanța de reținere se arată că, în cursul anului 2012, Nicușor Constantinescu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, finanțând în mod nelegal cheltuieli cu activitățile sportive, în sumă de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăți nerambursabile din fonduri publice către asociații și cluburi sportive.

„Finanțarea și plățile respective au fost efectuate de către Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța numai în baza hotărârilor Consiliului Județean, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005, care reglementează regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general și a prevederilor Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, privind organizarea și funcționarea sistemului național de educație fizică și sport în România și condițiile finanțării activității sportive din fonduri publice”, se menționează în comunicatul DNA.

În aceeași perioadă, Nicușor Constantinescu și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de președinte al Consiliului Județean Constanța și a plătit, în mod nelegal, suma de 5.094.836 lei, reprezentând finanțări nerambursabile din fonduri publice către asociații și fundații.

„Și de această dată, finanțarea și plățile au fost efectuate de către Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța, numai în baza unei hotărâri a Consiliului Județean, fără respectarea normelor legale în vigoare, prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general și de O.G nr. 51/1998, actualizată, referitoare la îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile și regulile în care se pot asigura finanțări nerambursabile din fonduri publice”, precizează DNA.

Potrivit aceleiași surse, în 14 și 22 mai 2012, Nicușor Constantinescu a plătit suma totală de 37.000 lei unor asociații din județul Constanța, în scopul determinării membrilor și apropiaților acestora să voteze listele unui partid politic, în cadrul alegerilor locale care au avut loc în 10 iunie 2012.

Tot în cursul anului 2012, Nicușor Constantinescu, împreună cu mai multe persoane, a constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului județului Constanța precum și a unor infracțiuni de spălare a banilor.

Procurorii anticorupție mai spun că, în luna ianuarie a acestui an, președintele Consiliului Județean Constanța a emis o dispoziție prin care, în mod nelegal, a retras unei persoane atribuțiile funcției de director general al unei direcții din cadrul CJ Constanța, totodată retrăgându-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control.

„Prin aceasta, inculpatul i-a provocat persoanei respective o vătămare nepatrimonială a drepturilor și intereselor legitime privind exercitarea atribuțiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs, cât și o pagubă patrimonială reprezentată de diminuarea salariului”, spun procurorii.

În documentul citat se mai menționează că, în perioada 2009 – 2015, Nicușor Constantinescu, în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Constanța, a aprobat virarea sumei de 100.000 lei către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, la solicitarea acestei instituții, pentru achitarea unui avans către un hotel, în condițiile în care acesta este deținut de o societate la care șeful CJ deține 25 la sută din părțile sociale.

Totodată, susțin procurorii DNA, Constantinescu a finanțat echipa de handbal a municipiului Constanța, în mod ilegal, de la bugetul județean, cu suma de 3.750.000 lei, iar din această sumă clubul sportiv, al cărui președinte era tot el, a achitat societății la care deținea 25 la sută din părțile sociale, suma de 113.032 lei.

De asemenea, președintele CJ Constanța este acuzat că a încheiat șase contracte de prestări servicii, cu două firme la care asociat este o persoană aflată în relații comerciale cu el și a făcut plăți din fonduri publice, în temeiul acestor contracte, în mai multe rânduri, în cuantum total de 10.304.729,52 lei. Totodată, el a făcut plăți către două firme, la care asociat este aceeași persoană aflată în relații comerciale cu președintele CJ Constanța, în sumă totală de 340.543,90 lei.

La data de 12 februarie 2015, Nicușor Constantinescu a introdus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Constanța mai multe proiecte de hotărâri privind finanțarea de la bugetul local, cu încălcarea Legii nr.350/2005, a mai multor cluburi și asociații sportive din județul Constanța, urmărind prejudicierea bugetului unității administrativ teritoriale cu sumele respective și obținerea unor foloase necuvenite pentru cluburile respective, urmări care însă nu s-au mai produs deoarece proiectele au fost retrase.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Nicușor Constantinescu, urmând ca în cursul zilei de vineri acesta să fie prezentat unei instanțe a Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit DNA, în această cauză sunt urmărite penal și alte persoane.

Joi seară, la DNA Constanța, avocatul lui Nicușor Constantinescu, Marius Mocanu, a declarat că nu sunt multe acuzații noi care i se aduc președintelui Consiliului Județean Constanța, dar sunt și „câteva infracțiuni suplimentare”, între care conflict de interese și coruperea alegătorilor.

Mocanu a spus că mare parte din infracțiunile de care este acuzat Nicușor Constantinescu sunt cele pentru care deja s-a dispus începerea urmăririi penale în urmă cu un an, în ianuarie 2014, dar sunt și câteva „infracțiuni suplimentare”.

„Nu sunt foarte mari noutăți în dosarul cauzei. Am constatat că este vorba de fapte care au făcut parte din dosarul ce a fost disjuns și transmis la București. (…) În plus, sunt câteva infracțiuni suplimentare, care au fost reținute în sarcina domnului Constantinescu. În esență, este vorba de infracțiuni de conflict de interese. Este vorba de contracte încheiate cu Soti (n.r. – SC Soti Cable Neptun SRL) și Telegraf Advertising, în raport de calitatea domnului Constantinescu. Respectiv, s-a susținut că ar fi avut relații comerciale cu foști asociați, care încă mai au calitate de asociați sau administratori la aceste societăți la care am făcut referire”, a declarat Marius Mocanu.

Avocatul susține că nu se impunea reținerea clientului său, „în contextul în care mare parte a faptelor și cele mai grave dintre ele sunt fapte în legătură cu care s-a început urmărirea penală cu un an în urmă”.

„Nu au apărut elemente noi care să justifice necesitatea luării măsurii reținerii în raport de aceste fapte. (…) Pentru fapte asemănătoare, DNA București a dat față de domnul Mazăre soluție de neîncepere a urmăririi penale. De data asta s-a dispus începerea urmăririi penale de către DNA Constanța”, a spus avocatul Marius Mocanu.

Pe lângă acuzațiile de conflict de interese, Nicușor Constantinescu mai este acuzat, conform avocatului său, și de săvârșirea a două infracțiuni de corupere a alegătorilor.

„Este vorba doar de solicitări din partea unor organizații, către Consiliul Județean Constanța, prin care au cerut alocarea unor sume de bani. Aceste sume de bani au fost alocate la un moment contemporan cu momentul desfășurării alegerilor locale din 2012. Nu este vorba de sume mari, dar s-a început urmărirea penală, s-a pus în mișcare inclusiv acțiunea penală, urmează să se stabilească dacă au fost sau nu săvârșite aceste fapte”, a declarat Marius Mocanu.

În urma perchezițiilor făcute de procurori, aproximativ șapte ore, la sediul CJ Constanța și la sediile mai multor firme, între care SC Aqualand SA și Hotel Cupidon din Eforie Nord, Nicușor Constantinescu a fost scos din instituție de mascați, el declarând că se așteaptă să fie reținut și că și-a făcut bagajele, având la el o geantă cu lucruri personale, între care pamperși și periuță de dinți.

Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în trei dosare penale.

Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, în altul că nu s-a supus controlului Curții de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, șeful CJ Constanța este cercetat pentru luare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziții, 15 cartușe.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Polițiștii au aflat, în sfârșit, ce s-a întâmplat cu Louisa, o femeie care a fost...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Cum poți afla în 2024 ce vechime ai acumulat în muncă. Procedura online pas cu...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Poșta închide oficiile! Cum vor fi afectați ȘOFERII? Taxele de înmatriculare, permis și rovinieta nu...
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Buletin interzis în România. Actele de identitate ce nu pot fi folosite. Se face închisoare
Cum a fost surprins Alex Bodi cu Necati Arabaci
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Anunțul care i-a zguduit pe fanii Oanei Moșneagu și ai lui Vlad Gherman Am luat...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii